Alunecările de teren din localitatea Blidari ameninţă 49 de locuinţe. Stabilizarea zonei ar putea costa 2,8 milioane lei. Pentru sătenii din comuna vâlceană Goleşti, venirea iernii e un coşmar. Casele lor sunt la un pas de a fi înghiţite de pământ, iar câteva dintre ele au devenit de nelocuit.
Multe dintre locuinţe sunt gata să se prăbuşească. Zidurile s-au coşcovit, sobele au căzut, iar tavanele s-au surpat. „Pământul a început să o ia la vale din anul 2005, când primele cinci case au fost grav avariate de alunecări.
VEZI AICI GALERIE FOTO
Încă de atunci am făcut fel de fel de demersuri la Ministerul Administraţiei şi Internelor, la Ministerul Lucrărilor Publice, la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale, dar fără rezultat", spune Gheorghe Şerban, primarul comunei Goleşti. Potrivit edilului, pentru consolidarea terenului în Blidari, prin crearea de rigole şi puţuri absorbante, este nevoie de 2,8 milioane de lei.
În Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă întrunit la sfârşitul săptămânii trecute, prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, a cerut ajutor guvernamental de urgenţă pentru lucrările de stabilizare a terenului din satele Blidari şi Drăgăneşti.
A murit de supărare
Alunecările de teren din Blidari au făcut şi o victimă: un bărbat a murit de supărare când a văzut cum se prăbuşeşte locuinţa construită cu greu, din credite. „Când soţul meu a văzut că locuinţa pentru care am muncit o viaţă întreagă se dărâmă, a făcut infarct şi a murit.
N-am avut unde să-l ţinem la priveghi, de teamă să nu se surpe zidurile pe noi, şi l-am dus într-un service auto. De acolo l-am condus pe ultimul drum", povesteşte Ioana Mustăţea, în vârstă de 79 de ani.
Femeia se gândeşte cu groază la iarna care urmează. „Dacă fata mea vine la mine nu am unde să o primesc. Dorm noaptea într-o maşină abandonată", s