Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcarea contratimp ne scapă de aglomeraţia din centrul orașului

Publicat in Adevarul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Zsolt Oszavath este unul dintre şoferii orădeni care vor fi nevoiţi să-şi facă programul în viteză. Primăria a anunţat că 30 la sută din totalul locurilor de staţionare, din cele publice cu plată, vor fi amenajate parcări de scurtă durată.

Problema parcărilor din faţa mai multor instituţii publice din Oradea a intrat în vizorul autorităţilor locale, asta după ce tot mai mulţi şoferi nemulţumiţi au depus numeroase sesizări la Serviciul Parcări. Riveranii care nu găsesc un loc de parcare preferă să îşi lase maşina într-un loc nepermis, cu toate că riscă să rămână fără ea şi să primească şi o amendă „usturătoare”. Zsolt Oszavath, un şofer din Oradea, este de părere că sunt prea puţine locuri pentru parcarea de scurtă durată. „Trebuie să fac pe puţin două ture cu maşina până să găsesc un loc în care să parchez legal. De asemenea, mi se pare o prostie să achităm tichetul de parcare cu monezi, ar fi mult mai util cu bancnote. Cred că o parcare subterană ar pune capăt acestui fenomen”, a spus Oszavath Zsolt.

Municipalitatea încearcă să rezolve problemele şoferilor fără loc de parcare şi vrea să transforme 30 la sută din spaţiile cu plată, în locuri de parcare de scurtă durată, de maximum două ore. În prezent, în Oradea sunt 3.600 de locuri de staţionare cu plată, din care 700 de scurtă durată.

Şoferii plătesc parcarea pe ore

O jumătate de oră de parcare costă 1 leu, în timp ce pentru o zi preţul este de 16 lei. Preţurile sunt aceleaşi, indiferent de modalitatea de plată. Abonamentele pentru o lună costă 50 de lei, pentru trei luni, 150 de lei, iar pentru un an, 500 de lei. Cei care parchează şi nu plătesc riscă o amendă de 30 de lei, care trebuie achitată în 40 de ore. După expirarea acestui termen, amenda se transformă în contravenţie şi valoarea ei poate ajunge la 300 de lei. La trei amenzi neplătite, şoferii riscă să le fie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°