Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OTP: Încă sunt probleme cu creditele în franci elveţieni

Publicat in Curierul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Fiind printre primele bănci care au acordat credite în franci elveţieni, OTP Bank recunoaşte că a avut pierderi pe acest egment

OTP Bank România a fost prima bancă ce a început să acorde credite în franci elveţieni şi, după cum se vede, a cam avut de pierdut din cauza deprecierii, a declarat ieri directorul de retail al instituţiei, Adrian Chichiţă. "Recunoaştem că încă sunt probleme cu creditele în franci elveţieni. Totuşi, dacă facem o comparaţie între un client care a contractat un credit în franci şi unul în euro, observăm că cel cu franci, încă, a economisit ceva bani faţă de cel cu euro. Spun încă, pentru că nu ştim exact ce va fi în continuare, iar dacă va continua acest trend al evoluţiei francului nu cred că peste un timp mai putem spune acest lucru'', a declarat Chichiţă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Pe de altă parte, acesta susţine că banca oferă clienţilor care doresc să-şi refinanţeze creditul din franci în euro produse bune la dobânzi competitive. ''Există totuşi o problemă. E posibil ca după 2-3 ani de plată în franci, după ce-ţi refinanţezi creditul în euro să constaţi că ai mai mult de plată, ceea ce determină clientul să rămână în moneda iniţială de contractare'', a explicat directorul de retail al OTP.

Adrian Chichiţă a mai menţionat că anul viitor banca ar putea acorda mai multe credite în euro decât în lei, şi asta datorită dobânzii mai mici, chiar dacă populaţia nu se uită şi la riscul valutar.

Refinanţarea este o soluţie datorată crizei

Directorul general al OTP Bank, Laszlo Diosi, a declarat că înainte de criză nimeni nu credea că se va ajunge ca băncile să acorde perioade de graţie, sau reeşalonări. "Acum câţiva ani nimeni nu credea că ne vom confrunta cu credite neperformante la un nivel aşa ridicat, sau că vom ajunge în situaţia de a vorbi cu fiecare client în parte cu ce-l putem ajuta

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 37 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 57 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°