Grupul Rompetrol a înfiinţat la finele lunii octombrie o nouă firmă, denumită The Rompetrol Group Corporate Center, cu sediul în Bucureşti, a carei activitate principală este furnizarea de servicii de consultanţă în afaceri şi management pentru întreaga organizaţie.
„Scopul esenţial pentru care această companie a fost înfiinţată este acela de a concentra managementul şi funcţiunile de suport ale grupului în cadrul unei singure divizii, care va deveni structura centrală de management şi guvernanţă a întregii companii", spun reprezentanţii Rompetrol.
Mai exact, personalul suport din Rompetrol SA şi din alte firme din grup va fi transferat în noua divizie, care va avea 280 de angajaţi.
The Rompetrol Group Corporate Center are un capital social de 40.400 de lei, deţinut în proporţie de 99% de grupul Rompetrol. Firma de consultanţă va fi administrată de preşedintele grupului, Sadoukhas Meraliev.
„Toţi angajaţii vor fi transferaţi în aceleaşi condiţii de angajare, incluzând beneficii similare celor acordate în Rompetrol SA", mai spun responsabilii Rompetrol.
Restructurare până în 2012
Înfiinţarea noii companii face parte dintr-un amplu proces de restructurare prin care trece Rompetrol, determinat de alinierea afacerii la necesităţile pieţei şi la obiectivele noului acţionar, proces care va fi finalizat la sfârşitul anului 2012, spune Yerzhan Orynbassarov, senior vicepreşedinte al Rompetrol Group, într-un interviu publicat în revista internă a companiei.
„Este binecunoscut faptul că în trecut grupul Rompetrol s-a axat în principal pe o creştere semnificativă şi agresivă, obiectivul principal fiind „mărimea". Structura a fost complexă, ducând în cele din urmă la descentralizarea deciziilor, la un control mai relaxat şi la depăşirea bugetului. Din punctul meu de vedere, doar mărimea nu reprezintă garanţia succesului şi a profita