Deputatul Silviu Prigoană are, de la o vreme, un mare entuziasm în a legifera te miri ce. După ce a propus acordarea de licenţe pentru presa scrisă de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, acum vrea să facă o lege pentru înlocuirea cuvîntului „rrom“ cu „ţigan“.

„Argumentaţia" dlui deputat e aiuritoare: de exemplu, crede că dacă folosim termenul „rrom" ar trebui schimbate titlurile unor opere literare precum „La ţigănci" de Mircea Eliade sau „Ţiganiada" lui Budai-Deleanu. Sau că italienii ar trebui să fie „cei mai supăraţi" pentru folosirea cuvîntului „rrom", pentru că „derivă de la Capitala ţării lor, Roma". Aşa declara acum vreun an în „Jurnalul naţional", ziarul care a venit de fapt cu „ideea". Consideraţiile dlui Prigoană sunt simple aiureli semidocte. Discuţia despre „rrom" şi „ţigan" e ceva mai complicată. E adevărat că, în unele expresii, „ţigan" a căpătat un sens peiorativ. Dar asta nu înseamnă că întotdeauna e folosit ca insultă sau depreciere la adresa membrilor etniei. Pe de altă parte, „rrom" e neutru, nu are o istorie „încărcată", dar nici măcar toţi membrii comunităţii nu îl folosesc, unii spunându-şi „ţigani". Problema se va lămuri în timp, prin educaţie şi prin toleranţă.

Dl deputat Prigoană crede însă că, legiferând folosirea anumitor cuvinte, se va rezolva totul mintenaş. Numai că limba şi felul de a vorbi al oamenilor ascultă de legi proprii. A dori să impui folosirea anumitor cuvinte este o pornire autoritară. Şi sortită eşecului. Mussolini a încercat, în vremea regimului fascist, să le impună italienilor folosirea unor forme de exprimare. La fel a încercat şi Ceauşescu prin decretul care stabilea că trebuie să ne adresăm unii altora cu „tovarăşe/tovarăşă" (nu cu „doamnă/domnule", ca „burghezii") şi să spunem „retribuţie", nu „salariu" (căci salariul, nu-i aşa?, e specific „capitalismului putred"). N-a ieşit nicio brânză. Oa