Clădirea Operei Naţionale şi cea a Institutului Politehnic din Bucureşti sunt doar două dintre creaţiile sale renumite. Octav Doicescu (1902 – 1981) a fost un arhitect român care s-a afirmat în perioada interbelică prin adoptarea stilului modernist în arhitectură, asemenea colegilor săi de generaţie - Marcel Iancu şi Horia Creangă -, împreună cu care a redactat, la sfârşitul anilor ’30, un manifest intitulat „Către o arhitectură a Bucureştilor”, în care cei trei imaginau o capitală cu o arhitectură modernă, ce avea să încorporeze filonul tradiţional în mod organic .

Încheindu-şi studiile la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti, Octav Doicescu a obţinut vizibilitate la începutul anilor '30, în urma proiectării restaurantului românesc de la Băneasa şi a unei case de odihnă a Societăţii Gaz Electra la Snagov.

În anii următori, a proiectat o serie de blocuri de locuinţe şi vile în zona Calea Dorobanţilor - Bulevardul Dacia, precum şi câteva case de vacanţă şi cluburi sportive la Snagov. Centrala telefonică Banu Manta, precum şi Fântâna Mioriţa din Bucureşti, la care a colaborat împreună cu sculptoriţa Miliţa Petraşcu, sunt încă două dintre creaţiile sale emblematice, existente şi azi în Capitală, pe care Doicescu le-a proiectat în perioada interbelică.

În 1939, arhitectul crea planurile pentru „Casa Română", construcţia ce a reprezentat ţara noastră la Târgul Internaţional de la New York. Tot atunci, Doicescu a fost declarat cetăţean de onoare al acestui oraş. Între anii 1939-1945 a editat, împreuna cu arhitectul George Matei Cantacuzino, revista „Simetria", în paginile căreia arhitecţi şi creatori români ai momentului şi-au exprimat vederile asupra artei.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Doicescu a predat cursuri la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" din Bucureşti şi a fost numit membru al Academiei R