Profesoara Camelia Caracaleanu , Doctor în Filologie, membră titulară a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea a peste 30 de volume de poezie, proză şi de gramatică, precum şi creatoarea a peste 20 de tablouri în ulei, cu care a participat la numeroase expoziţii de carte şi de arte plastice
Camelia Caracaleanu profesoară de limba şi literatura română, deţinătoarea gradului didactic I cu nota zece şi a titlului ştiinţific de Doctor în Filologie al Universităţii Bucureşti este o personalitate remarcabilă a învăţământului şi culturii teleormănene şi nu numai, care s-a dedicat în egală măsură activităţii de la catedră şi celei de creaţie. "În îndelungata mea activitate didactică am pregătit numeroase generaţii de elevi, care au promovat cu note maxime examenele de bacalaureat sau de admitere în facultate, mulţi dintre ei ajungând cadre universitare în ţară sau în străinătate, la Sorbona, Toronto, Los Angeles, sau obţinând premii la concursurile de creaţie literară, de reviste şcolare sau la olimpiade", spune profesoara.
Medaliată de Ion Iliescu
Meritele sale au fost apreciate de Preşedintele României, Ion Iliescu, prin decorarea cu medalia "Meritul pentru învăţământ" şi de Ministrul Educaţiei, prin acordarea "Diplomei de Excelenţă" . "Munca mea la catedră s-a bucurat de recunoştinţa atâtor generaţii care, ajunse la vârsta maturităţii, şi-au manifestat gratitudinea faţă de mentorul lor în articole precum: <