Președintele Traian Băsescu spune că nu i-a cerut ministrului de Externe să îi aranjeze o vizită la Paris.
Preşedintele Băsescu a declarat că ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a avut "o iniţiativă nefericită", întrucât el nu i-a cerut să-i aranjeze o vizită la Paris, nefiind nevoie atât timp cât se întâlneşte cu Nicolas Sarkozy o dată la trei luni.
“Cred că a avut o iniţiativă nefericită, pentru că nu i-am cerut acest lucru. Nu i-am cerut să-mi aranjeze o vizită la Paris, pentru că nu e nevoie, eu mă întâlnesc cu Nicolas Sarkozy o dată la trei luni. Deci, nu cred că e nevoie de o întâlnire specială pentru a discuta acest subiect", a spus preşedintele într-un interviu publicat azi în “România Liberă".
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, în urmă cu o săptămână, la audierea în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, că l-a rugat pe omologul său francez să se întâlnească, la Paris, iar apoi să aibă loc o întrevedere între preşedinţii Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy.
Ostilitatea Rusiei
În același interviu șeful statului a mai declarat că percepe "o oarecare ostilitate" din partea Rusiei.
Deocamdată, Rusia nu a dat nici un semn că şi-ar însuşi lecţiile democratice", mai afirmă preşedintele României.
Declaraţiile, făcute de şeful statului într-un interviu publicat marţi de România Liberă, intervin în ajunul summitului OSCE de la Astana, unde se va discuta despre reglementarea conflictului din Transnistria, dar şi despre armamentul convenţional din Europa.
Retragerea trupelor din Transnistria, un test
Întrebat de ce România nu are încredere în Moscova, Băsescu explică: "Pentru că nu ne simţim deloc confortabil cu trupe ale Federaţiei Ruse lângă graniţa noastră, în Transnistria. Nu ne simţim deloc confortabil că Federaţia Rusă a ţinut să-şi prelungească acordul de staţionare a fl