Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rate la dezvoltator, cu bune şi rele

Publicat in Adevarul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Între creditele clasice ipotecare sau imobiliare şi plata direct la vânzători, clienţii încep să se orienteze tot mai mult către cea de-a doua variantă deoarece costurile totale, în acest caz, sunt mai mici. Accesul tot mai dificil la creditele bancare a făcut ca ratele la dezvoltator şi sistemul „închiriază şi cumpără“ să câştige tot mai mult teren.

Sistemul de rate directe la dezvoltator a apărut din două motive: înăsprirea condiţiilor de creditare la bănci şi scăderea dramatică a ritmului vânzărilor de locuinţe nou construite.

Citeşte şi:

Băncile consideră sectorul imobiliar din România cel mai puţin atractiv din Europa Centrală şi de Est

Topul celor mai ieftine case din străinătate

Cele două cauze, cumulate, au condus, treptat, la o regândire a strategiei dezvoltatorilor, mai ales a celor care au construit cu bani împrumutaţi de la bănci şi pentru care lipsa cumpărătorilor însemna riscul intrării în incapacitate de plată.

Beneficiarul final al noii stări de fapt este însă cumpărătorul, care, faţă de situaţia din urmă cu trei-patru ani, are în prezent la dispoziţie mult mai multe opţiuni de plată pentru casa dorită, arată Maria Avramescu, consultant imobiliar al agenţiei Casa Mea. Cei care optează pentru a achita rate direct dezvoltatorului sunt, în general, persoane tinere, care doresc să evite îndatorarea la bancă pe perioade de cel puţin 25 de ani.

Concret, deşi o rată directă la dezvoltator este mai mare decât una achitată la bancă pentru un credit ipotecar, totuşi, în primul caz, perioada de îndatorare este mai mică, iar costurile totale ale împrumutului sunt semnificativ mai scăzute. „În urmă cu aproximativ un an am decis să achiziţionez un apartament cu două camere într-un ansamblu rezidenţial din cartierul bucureştean Titan.

După identificarea locuinţei dorite, am analizat cele două variante de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 24 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 52 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea s-au cununat religios! Primele imagini cu Mara în rochie de mireasă

Cancan acum o ora
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și avocatul Virgil Boglea s-au căsătorit religios. Evenimentul a avut loc în Italia, într-un cadru desprins parcă din poveștile cu prinți și prințese. Avem primele imagini cu cei doi miri. În urmă cu doar câteva luni, pe

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°