Potrivit unui studiu recent, sexul copilului poate fi anticipat analizând exclusiv aspectul fizic al partenerilor de viaţă. Spre deosebire de femeile mai puţin arătoase, cele care sunt atrăgătoare au mai multe şanse să aducă pe lume fete.
Psihologul Satoshi Kanazawa, cercetător la Şcoala de economie din Londra, Marea Britanie, a analizat datele unui studiu făcut pe 17.000 de copii născuţi în această ţară în anul 1958 şi le-a urmărit evoluţia ulterioară. Când aceştia aveau 7 ani, au fost catalogaţi drept atrăgători sau neatrăgători.
După un timp, mai precis când au împlinit 45 de ani, ei au fost chestionaţi cu privire la genul pe care îl au copiii lor. Cei care au fost catalogaţi drept atrăgători au declarat, în egală măsură, că au o fată sau un băiat ca prim copil.
În schimb, cei mai puţin atrăgători au afirmat că primul lor născut era băiat. În altă ordine de idei, există o mai mare probabilitate ca femeile frumoase să aibă fete, în comparaţie cu cele mai puţin înzestrate la acest capitol, se arată înt-un raport al revistei „Reproductive Sciences", citat de „The Daily Mail".
Cuplurile „Urâţele" au băieţi
Un studiu precedent, efectuat pe 2.000 de americani, scoate la iveală faptul că femeile devin mai frumoase cu trecerea generaţiilor, întrucât cele atrăgătoare au mai mulţi copii decât cele urâte - iar dintre urmaşii lor, fetele sunt majoritare. „Părinţii fac copii care le moştenesc trăsăturile. Frumuseţea este un avantaj mai mare pentru o femeie decât pentru un bărbat", mai spune Kanazawa. În opinia sa, cuplurile cu trăsături „agresive" şi puternice au mai degrabă băieţi, pentru că aceste trăsături aparţin bărbaţilor.
Totuşi, această teorie nu este împărtăşită de toată lumea. Andrew Geltman, statistician la Universitatea Columbia, SUA, a analizat, pe perioada 2000-2005, lista celor 50 cei mai frumoşi oameni, publicată de revi