Vicepreşedintele Senatului, liberalul Teodor Meleşcanu, fost ministru al Apărării Naţionale, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că prezentarea onorului pentru premierul Emil Boc, la ceremonia dedicată Zilei Naţionale a României, a fost mai mult decât o eroare, a fost "o prostie".
VIDEO 1 Decembrie în Capitală: Boc a fost huiduit, Geoană a rămas fără onoruri militare iar aviaţia nu a participat la paradă
Meleşcanu a explicat că există o anumită ordine de acordare a onorului, aceea de a fi prezentat demnitarului cu cel mai înalt rang prezent la manifestare, indiferent cine este acesta, şi că nu există posibilitatea ca un demnitar să desemneze pe altcineva pentru primirea onorului.
"Există o ordine de precădere în statul român şi, atunci când cineva care are atribuţii în funcţia respectivă nu este prezent, el nu poate delega, ci următorul în ordinea de precădere preia atribuţia respectivă", a precizat Meleşcanu.
El a făcut o comparaţie cu situaţia în care preşedintele Traian Băsescu ar fi suspendat, caz în care nu-l poate desemna pe Emil Boc pentru a asigura interimatul, acesta fiind asigurat în mod automat de al doilea om în stat, respectiv preşedintele Senatului, indiferent cine ar fi acesta.
El a arătat că a avut şi situaţii în care s-a prezentat onorul preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, care deţinea funcţia de vicepreşedinte al Senatului şi era cel mai mare în rang prezent la manifestarea respectivă.
VIDEO Boc despre huiduielile primite de 1 Decembrie: Democraţia în România este consacrată de 20 ani
"După părerea mea, (prezentarea onorului pentru premierul Emil Boc, n.r.) a fost mai mult decât o eroare. A fost o prostie", a subliniat Meleşcanu.
Premierul Emil Boc a primit onorul miercuri, în debutul paradei de Ziua Naţională, şeful statului fiind plecat în Kazahstan la summitul OSC