Cu ocazia Zilei Naţionale, la Bucureşti au început să curgă încă de zilele trecute telegramele oficiale de felicitare din statele vecine, partenere sau aliate. Cele mai importante mesaje vin din partea Statelor Unite şi Franţei, ţări cu care România a încheiat parteneriate strategice.
Cu ocazia Zilei Naţionale, la Bucureşti au început să curgă încă de zilele trecute telegramele oficiale de felicitare din statele vecine, partenere sau aliate.
Cele mai importante mesaje vin din partea Statelor Unite şi Franţei, ţări cu care România a încheiat parteneriate strategice.
Atât Parisul, cât şi Washingtonul pun accent pe relaţiile speciale dezvoltate cu Bucureştiul şi fac apel la adâncirea cooperării şi extinderea parteneriatelor strategice.
"Franţa doreşte să menţină colaborare strânsă cu România", se subliniază într-un comunicat al preşedinţiei franceze.
Şeful statului francez, Nicolas Sarkozy a accentuat de altfel ideea că în baza parteneriatului strategic, România şi Franţa îşi vor putea adânci cooperarea politică, dar şi economică de tradiţie.
Statele Unite "aşteaptă cu nerăbdare lărgirea şi aprofundarea parteneriatului bilateral cu România", se arată într-un comunicat oficial din partea preşedintelui american, Barack Obama. Şeful Casei Albe a salutat în principal "rolul-cheie jucat de România în NATO".
"Ca aliaţi în NATO şi prin intermediul altor organizaţii internaţionale, România şi Statele Unite lucrează la multe dintre provocărilor comune la nivel mondial, de la stoparea proliferării nucleare şi creşterea securităţii energetice, la combaterea schimbărilor climatice" şi această cooperare trebuie să continue, se mai arată în scrisoarea de felicitare, semnată de secretarul de stat american, Hillary Clinton. Lea Berzuc, despre felicitările primite de România, de Ziua Naţională.
Cu ocazia Zilei Naţionale, la Bucureşti au încep