Vara, atunci când competiţiile interne îşi desemnează campioanele, handbalul se mută din sală pe plaje, acolo unde sportivii se relaxează, dar şi transpiră serios în încercarea de a se încununa şi învingători ai competiţiilor de beach handball.
Deşi este un sport vechi de aproape 1.500 de ani, primul meci oficial de handbal a avut loc pe data de 29 octombrie 1917, la Berlin, în Germania. În ultimii ani, o nouă versiune în aer liber a început să câştige tot mai mult teren, beneficiind şi de decorul în care se desfăşoară, dar şi de faptul că IHF a alcătuit rapid un regulament care încurajează spectacolul.
Originea handbalului pe plajă se găseşte în anii '60, atunci când turiştii din ţările nordice şi meridionale ale Europei plecau în vacanţă în ţările mult mai calde şi cu plaje întinse din sudul continentului şi aveau asupra lor mingi de handbal pentru a se distra. În acest moment, la nivel mondial sunt legitimaţi aproximativ 7 milioane de jucători de handbal în sală, iar o bună parte a acestora au adoptat şi noua variantă, cel puţin atunci când sunt în vacanţă.
Valter Dăncescu, şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor de handal din România, a vorbit pentru Libertatea despre situaţia noului sport, al cărui promotor este, în ţara noastră. ”Încercăm să organizăm, împreună cu Direcţia judeţeană de Sport Constanţa, condusă de doamna Elena Frâncu, în mod regulat o competiţie de handbal pe plajă, ceea ce în ultimii doi ani am reuşit. Bulgarii sunt mult mai dezvoltaţi decât noi la acest capitol, pentru că au mai multe plaje, dar pe de altă parte, nu au un handbal în şapte la fel de dezvoltat. Deşi calităţile necesare jucătorilor sunt diferite faţă de handbalul în sală, poate că echipele din Diviziile Naţională ar trebuie să ia în considerare participarea la astfel de competiţii pentru completarea pregătirii fizice în timpul cantonamentului de vară”, a spus Dăn