Spectacolul pus în scenă de 1 Decembrie reflectă, mai mult decât pertinent, „calitatea" poporului român. De la oficiali şi până la nea Ion din colţul străzii, cu toţii mă determină să-mi regret decizia ridicol de naţionalistă de a rămâne în ţară după încheierea studiilor. De unde izvorâşte atâta dezgust în discursul meu, vă veţi întreba?
Simpla alegere a datei de 1 Decembrie pentru a celebra ziua naţională a României îmi pare absolut ridicolă. Un popor care este tratat de politicieni, cel mai adesea, precum o turmă, un popor care s-a supus obedient când FSN-ul lui Iliescu a dat cu băţul şi a stabilit, din dragoste faţă de patrie, că data Marii Uniri va deveni şi ziua naţională a României. Tot pentru că era un patriot înflăcărat, nea Nelu nu a luat în calcul că prima zi a iernii nu uşurează de fel paradele militarilor şi nici ieşirile românilor la „iarbă verde". Dintr-un condei, şeful comuniştilor... pardon! , al social-democraţilor ne-a condamnat să ne sărbătorim ţara cu vin fiert şi fasole cu cârnaţi... Aş pleda, ca orice român civilizat, pentru o zi naţională pe timp de primăvară, o dată care m-ar îndemna să asist la manifestaţii fără să dârdâi din toate mădularele. Aş pleda pentru o sărbătoare a neamului, mult mai aproape, cronologic vorbind, de cea a francezilor sau a americanilor...
Un alt aspect pe care îl contest uneori la 1 Decembrie este mascarada la care participă unii dintre oficialii români. Şi spun asta pentru că în cazul multora este evident că o fac forţaţi de context, şi nu din convingere. Ştiţi la ce mă refer: depunere de coroane la troiţe, tot soiul de hore ale „unirii", pomeni cu sarmale... şi aşa mai departe. Totul pentru a arăta cât de mult ne iubim patria... Totul pentru a le demonstra românilor cât de mult cântăresc istoria şi neamul românesc! Dar de ce trebuie, stimaţi demnitari, să vă demonstraţi „apetitul" pentru ţară doar o dată
