Proiectul „O şansă tinerilor din mediul rural” a fost lansat ieri, 196 de tineri urmând să participe la cursuri de calificare în turism, iar cel puţin 42 de persoane vor fi angajate în Vâlcea şi Constanţa. 700 de tineri au beneficiat deja de consiliere, decembrie fiind ultima lună de înscriere în program.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt a lansat ieri, la Scorniceşti, proiectul „O şansă tinerilor din mediul rural”, cofinanţat din Fondul Social European. Valoarea totală este de 6,74 milioane lei, dintre care 5,7 milioane nerambursabili, parteneri în proiect fiind agenţiile de ocupare din Vâlcea şi Constanţa şi Federaţia Patronatelor din Regiunea Oltenia. Invitaţi de seamă au fost vicepreşedintele Patronatului Naţional Român Florea Costache, preşedintele Federaţiei Patronatelor Oltenia Valentin Cristea şi reprezentanţii agenţiilor partenere. Deşi 20 de primării au fost incluse în proiect, doar primarul comunei Stoeneşti, Paul Văle, a onorat invitaţia.
Reprezentanţii patronatului au promis că vor identifica mai multe locuri pentru încadrarea cursanţilor
Selecţie prin testare vocaţională
„Analiza swot efectuată la scrierea proiectului a indicat faptul că satele oltene sunt încă foarte populate de tineri care n-au loc de muncă şi ne-a frapat legătura pe care o au faţă de sat şi indisponibilitatea de a părăsi vatra. Două treimi din totalul şomerilor olteni sunt din mediul rural. Am ales turismul din Vâlcea şi Constanţa pentru că studiile noastre au arătat că în cele două judeţe există o cerere mare neacoperită de forţă de muncă în cele patru ocupaţii pentru care organizăm cursuri: ospătar, bucătar, lucrător hotelier şi cameriste.”, a arătat managerul proiectului Maria Puşcaş, director ajdunct AJOFM Olt.
Din sutele de persoane consiliate, vor fi selectate prin testare vocaţională 196 persoane pentru instruire, vo