Fondul Proprietatea, care deţine 15% din acţiunile Romgaz, va ataca în justiţie decizia producătorului de gaze de a dona 400 de milioane de lei la bugetul de stat, întrucât o astfel de măsură va avea consecinţe grave asupra profitului Romgaz, susţin reprezentanţii Franklin Templeton, compania care administrează Fondul Proprietatea.
În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Romgaz din 30 noiembrie, Ministerul Economiei, principalul acţionar al companiei cu 85% din acţiuni, a votat în favoarea donaţiei de 400 de milioane de lei către bugetul statului, în timp ce Fondul Proprietatea s-a opus acestei rezoluţii.
În opinia Fondului Proprietatea, această decizie va avea consecinţe grave asupra profitului Romgaz, asupra acţionarilor, regulilor de guvernanţă corporativă şi percepţiei investitorilor străini despre piaţa de capital din România.
„Înţelegem nevoia statului român de a-şi finanţa deficitul bugetar, dar astfel de decizii trebuie luate doar într-o perspectivă pe termen lung. Cum donaţia a fost deja susţinută de Ministerul Economiei, anticipăm efecte negative asupra mediului românesc de investiţii şi considerăm că poate fi afectat chiar ratingul de ţară al României", a declarat Mark Mobius, preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group.
„Credem că o asemenea decizie arbitrară şi nedreaptă în numele unei companii de stat va fi în detrimentul Romgaz, al acţionarilor minoritari dar şi al mediului de afaceri din România. Capacitatea guvernului de a impune astfel de decizii asupra unor companii va trimite un mesaj îngrijorător investitorilor internaţionali şi va afecta reputaţia pieţei de capital din România", a adăugat el.
Reprezentanţii Franklin Templeton au mai spus că, în ciuda faptului că a propus guvernului român şi conducerii Romgaz o soluţie alternativă sub forma unui dividend special care ar fi permis un tratament corect şi