Huiduit la Paradă şi lovit apoi de îngheţ, premierul Emil Boc a avut un 1 Decembrie cu adevărat greu, cu atât mai mult cu cât, pe Centura Capitalei, şi-a măsurat forţele cu câteva balize pe care le-a dat personal la o parte pentru a deschide un nou drum
Parada de anul acesta de Ziua Naţională - un prilej unic într-un mandat, căci în centrul atenţiei nu mai era, ca în alţi ani, preşedintele Traian Băsescu - i-a lăsat însă un gust amar şefului Executivului. Ironia face că lipsa şefului statului s-a întors împotriva premierului, acuzat că a primit pe nedrept onorurile şi nu a respectat ordinea în stat lăsându-l ca actor principal în cadrul ceremoniilor pe şeful Senatului.
Prezenţa sa de circa o oră s-a dovedit până la capăt un real fiasco, fiind asezonată cu nişte huiduieli de plecare. Hotărât, premierul, aproape congelat, s-a îndreptat spre maşina SPP, lăsându-l în urma sa pe liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, care s-a distrat comentând şi râzând către SPP-işti: "Ce i-au făcut, mă, lui Boc! ".
Un Boc, o baliză, 20 km, câţiva ţurţuri
Prim-ministrul avea însă planuri mari pentru a se remarca măcar prin inaugurări de Ziua Naţională. A venit mai grăbit la Podul de la Chitila să taie panglica la 20 de kilometri din Centura de Nord a Bucureştiului, încă nefinalizată. "Aşa e firesc: ce promit, şi fac. Să vedem cum arată", i-a spus Boc lui Gheorghe Dobre de la Transporturi. "Staţi să stăm la o scurtă declaraţie, după care mergem mai departe", a organizat premierul ceremonia de inaugurare care, între timp, rămăsese fără panglică din cauza vântului năprasnic. Aşa că organizatorii s-au gândit ca, în loc de panglică, să-l lase pe şeful Executivului să mute nişte balize de plastic pentru a da, în mod simbolic, drumul la trafic.
Premierul s-a lansat spre grupul bicolor de balize ce tronau de-a lungul podului. Abia mai ţinându-se din cauza vântului puter