De azi, în Cluj-Napoca este interzisă deţinerea, comercializarea şi distribuţia produselor etnobotanice cu efect halucinogen sau euforic. Decizia luată de primăria municipiului este nesocotită, cel puţin deocamdată, de majoritatea comercianţilor de astfel de produse. Dacă unele magazine de vise s-au închis definitiv, altele continuă să funcţioneze „pe sub mână".
Consilierii locali au votat în unanimitate, în ultima şedinţă, interzicerea comercializării şi deţinerii produselor etnobotanice din plante cu efect halucinogen sau euforic, pe o rază de doi kilometri faţă de unităţile de învăţământ, lăcaşurile de cult şi instituţiile religioase din Cluj-Napoca. Măsura a fost luată de municipalitate în urma nenumăratelor sesizări venite din partea cetăţenilor. „Aceste substanţe pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, ordinea şi liniştea publică", a declarat primarul Sorin Apostu.
Tinerii „sărbătoresc" 1 Decembrie cu etnobotanice
Unele magazine de vise din Cluj au fost închise. Este şi cazul celui situat pe strada Matei Corvin din centrul oraşului. „Mai vin şi acum tineri, chiar elevi cu ghiozdane-n spate, şi întreabă de magazin. Acum, s-a deschis altceva acolo, se vând suveniruri", a spus Ioan Astafei, un vânzător ambulant de linguri din lemn care-şi face veacul pe strada Matei Corvin. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă pe strada Hermann Oberth, în imediata vecinătate a Bisericii Greco-Catolice „Schimbarea la faţă" de pe Eroilor.
Deşi uşa „Aroma Therapy" este încuiată, câţiva tineri se pare că sunt familiarizaţi cu magazinul: se bate discret în gemuleţ, se face comanda şi, contra sumei de 50 de lei, oricine poate primi un pliculeţ de o jumătate de gram cu diverse produse etnobotanice.
Vânzătorul de la „Aroma Therapy" a refuzat să dea detalii legate de produsele pe care le vinde. „Nu e treaba nimănui cum mă cheamă, nici