Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Naţională a României. Opinci şi un steag din 1918 aduse la Alba Iulia

Publicat in Adevarul, miercuri 1 decembrie 2010 · ·

Aproape 2.000 de oameni au participat până la orele amiezii la manifestările de la Alba Iulia. Printre ei şi un bărbat de 91 de ani din Ţara Haţegului, care vine la Alba Iulia de mai bine de 70 de ani. Un colecţionar din Almaşu Mare, îmbrăcat în straie populare, a adus cu el opincile purtate de un ţăran care a participat la Marea Adunare Naţională de la 1918.

Cornel Pârv este unul dintre „veteranii“ Zilei Naţionale de la Alba Iulia.

„Vin de la 15 ani, de când s-a sfinţit monumentul lui Horea, Cloşca şi Crişan, în anul 1937. Pe atunci am venit cu un tren. Am văzut şi o demonstaţie aviatică care mi-a rămas în minte.

Acum cetatea e reclădită, dar nu mai dăinuieşte acelaşi spirit, mândria că suntem români. Am luat la mine mai multe insigne reprezentative pentru acest moment. Am şi tricolorul, ca în fiecare an. Am depus un jurămât, cât voi fi de bătrân, să vin la Alba Iulia“, a spus Cornel Pârv, de 91 de ani, din Ţara Haţegului.

„Socrul meu a fost delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia“

Prin mulţime au fost prezenţi şi urmaşi ai participanţilor la actul istoric de acum 92 de ani de la Alba Iulia.

„Socrul meu, Teodor Bereş, a luat parte la Marea Unire de la 1918, ca şi delegat din Bihor.

Povestea că a fost o zi deosebită, au venit pe jos şi cu carele. Am preluat tradiţia şi venim la Alba Iulia de 10 ani, împreună cu familia. Atmosfera este plăcută, vrem să fim alături de ceilalţi români. Patriotismul nu trebuie să dispară“, a spus Viorel Stoica, de 68 de ani, din Bratca, Bihor.

Opincile, mărturie a Marii Uniri

Un colecţionar din Almaşu Mare, îmbrăcat în straie populare, a adus la Alba Iulia un steag şi opincile purtate de un ţăran care a participat la Marea Adunare Naţională de la 1918.

Steagul este păstrat cu sfinţenie de Emilian Achim

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 11 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°