Cele zece magazine care vând „vise", în special copiilor și tinerilor din Oradea, ar putea fi închise, ca urmare a unei hotărâri de Consiliu Local (CL), al cărei proiect a fost depus marți la registratura CL. Comercializarea produselor etnobotanice ar putea fi amendată cu sume de până la 15.000 de lei.
Dacă pe plan național, rezolvarea problemei etnobotanicelor este amânată, cu diverse scuze, legislativul local vrea să pună capăt dramelor generate de consumul de etnobotanice în rândul tinerilor orădeni. Statisticile Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor arată că limita de vârstă a consumatorilor a scăzut îngrijorător, copii de 12 - 13 ani fiind aduși la centru din cauza dependenței de produse etnobotanice.
Închise la a doua abatere
Prin urmare, proiectul de hotărâre depus marți la registratura CL presupune interzicerea comercializării sau distribuirii pe raza municipiului a tututor produselor etnobotanice de orice fel, în orice stare sau proporţie. Cei care vor vinde produse etnobotanice vor risca amenzi cuprinse între 10.000 și 15.000 de lei, la a doua abatere urmând să le fie anulată autorizația de funcționare.
Precedent
Consilierii locali care au depus propunerea de proiect au luat exemplul unor orașe precum Iași și Brașov.