Gavrilă Neciu, din Gilău, s-a născut la nouă luni după înfăptuirea Marii Uniri. Pentru el, a-ţi iubi ţara şi neamul înseamnă a fi român adevărat, iar a fi român adevărat înseamnă să doreşti ca ţara ta să parcurgă „calea sănătoasă“ pentru ca tuturor să le fie bine, „nu doar unora“.

Pe Gavrilă Neciu, acum în vârstă de 91 de ani, l-am găsit uitându-se la televizor, la manifestările de 1 Decembrie de la Alba Iulia şi din Bucureşti. De câţiva ani nu-l mai ţin puterile să mai meargă chiar el la festivităţile organizate de Ziua Naţională fie în centrul Gilăului, fie la Cluj. Bărbatul s-a născut la nouă luni după înfăptuirea Marii Uniri, într-o familie de români get-beget. Deşi nu-şi mai aduce aminte cu claritate ce i-au povestit părinţii lui despre cum au trăit ei momentul 1 Decembrie 1918, din cauza vârstei şi încercărilor prin care trecut în viaţă, Gavrilă Neciu spune că ce i-a rămas de la aceştia spiritul patriotic în care şi-a crescut şi fii, şi nepoţii, iar acum şi strănepoţii. „Pentru ei, Unirea a fost foarte mare bucurie“, spune bătrânul Neciu.

Considerat chiabur de comunişti

Viaţa „copilului Marii Uniri“ a devenit un infern când, în anii ’60, aflat atunci la vârsta maturităţii, a dat colectivizarea forţată peste el. „Tata avea atunci nouă hectare de pământ. L-au hărţuit zi şi noapte, îi aduceau la primărie să-i forţeze să-şi dea pâmântul. Tata avea o valiză tot timpul pregătită. Se aştepta în orice moment să îl ia comuniştii şi să îl ducă în Bărăgan. Îi era frică de fiecare dară când oprea la poatră vreo maşină“, povesteşte Gavrilă Neciu-fiul, acum în vârstă de 68 de ani. Însă greutăţile bărbatului născut în „generaţia Unirii“ nu s-au terminat o dată cu luarea pâmântului său şi colectivizarea. „Mi-au impus cote infernale, pe care nu aveam cum să le ating. Nu producea pâmântul cât cereau ei. Aşa că eram nevoit să cumpăr grâu din B