Zece mărci auto au înregistrat vânzări în creştere în primele zece luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009 potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, patru dintre aceste mărci fiind din categoria vehiculelor utilitare, iar trei, BMW, MINI şi Porsche, fac parte din segmentul premium şi de lux.
În acelaşi timp, în luna octombrie, penultima din cadrul programului "Rabla" în care se pot şi casa maşini mai vechi de zece ani, aproape 20 de mărci auto au înregistrat o apreciere a vânzărilor, Opel şi Seat marcând chiar un avans de trei cifre, valori nemaiîntâlnire de peste trei ani.
Pe de altă parte, mărci precum Saab, Jaguar sau Lada nu au reuşit să vândă luna trecută nicio maşină pe piaţa locală, în timp ce Lexus, Alfa Romeo, Dodge, Jeep sau Chrysler au avut vânzări de ordinul unităţilor. Spre comparaţie, în luna iulie 14 mărci auto înregistrau un rezultat pozitiv, în timp ce în primele şapte luni 13 branduri erau pe plus, potrivit APIA.
În topul cu cel mai bine vândute zece mărci de autoturisme în primele zece luni doar Chevrolet a punctat o creştere de peste 26%, în timp ce restul aveau scăderi între 3% în cazul Opel şi până la peste 50% în cazul Hyundai şi Fiat. Pe de altă parte, în cazul modelelor cel mai bine vândute în intervalul ianuarie-octombrie, şapte din zece au înregistrat creşteri, cele mai mari fiind pentru Opel Astra (188%) şi Ford Fiesta (80%), iar cea mai mică de VW Golf (1%).
La nivelul lunii octombrie vânzările de autoturisme au înregistrat o creştere de 0,2% faţă de perioada similară a anului trecut, avans care vine după un plus de 4% în septembrie şi o scădere de aproape 40% în august.
Dealerii auto au fost luaţi prin surprindere de cererea ridicată pentru maşini din luna octombrie, aceştia reuşind să livreze numai 10.400 de maşini, valoar