Intr-una din zile, am intrat in clasa la care aveam prima mea ora si am lasat pe catedra geanta cu materiale si presa pe care o cumparasem in drum spre scoala, apoi am mers la cancelarie sa iau catalogul. Cand m-am intors, am vazut cum toti elevii erau adunati in jurul catedrei si unul dintre ei tocmai le spunea celorlalti elevi ca numai un om nebun poate sa dea atatia bani, intr-o zi, pe ziare si reviste.
Despre mine era vorba. Elevii socotisera banii cheltuiti pe presa de pe catedra si unul a tras concluzia.
Dupa ce au mers toti in banci le-am povestit cum eu, cand eram de varsta lor, primeam in fiecare zi cate 65 de bani pentru o Eugenie, bani pe care cel mai adesea ii strangeam pana cand adunam 4,50 lei ca sa-mi cumpar o carte din BPT (Biblioteca Pentru Toti).
Sigur ca nu am reusit impresionez, sa-i conving ca orice pasiune costa si nici sa le starnesc curiozitatea.
Cu timpul, n-a mai fost nevoie sa renunt la Eugenia cea de toate zilele ca sa-mi iau carti pentru ca am devenit salariata, dar au intervenit alte piedici.
Si pe atunci, inainte de '89, apareau carti foarte bune, numai ca veneau cu lista, cu dedicatie, pentru anumite persoane.
Cine punea mana pe o carte buna era un norocos. Si o imprumuta, pe lista, cand iti venea randul, pe timp limitat, pentru ca astepta urmatorul.
Nu era un sacrificiu prea mare sa pierzi o noapte sau doua ca sa termini cartea. Oricum, la televizor nu era program si posibilitatile de distractie limitate, mai ales ca timp.
Daca aveai sansa sa gasesti o carte buna la raft - din care acum gasesti cu zecile, duminica, in bazar si care se vand pe un leu, bani de o paine, pe o zi, ti se dadea la pachet cu doua, trei cuvantari de ale tovarasilor Ceausescu.
Trebuiau si brosurile acelea vandute chiar daca cel care le primea cu sila, num
