În timp ce studia medicina la Timişoara, a făcut şi stagiul militar. A ocupat mai multe funcţii de conducere, iar marea sa pasiune este acupunctura
Romaniţa este primul membru din familia sa care a urmat o carieră în medicină. După absolvirea liceului teoretic „Ştefan Plavat” din Orşova, a dat examen la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, examen pe care l-a luat cu brio.
” Sunt primul membru din familie care a studiat medicina. Am atâta consideraţie pentru această meserie vocaţională, încât le-am transmis-o şi fetelor mele, care au rmat la rândul lor o carieră în medicină” ne spune Romaniţa.
După terminarea facultăţii a urmat stagiatura pe care a făcut-o la spitalul Orăşenesc Orşova, spital în care a activat şi ca medic şef adjunct pe o perioadă de un deceniu.
În această perioadă s-a specializat în boli infecţioase şi epidemiologie, şi asta, după ce a dat o serie de examene de specialitate pe care le-a susţinut la Bucureşti.
Din dorinţa de a evoulua cât mai mult pe plan profesional Romaniţa a participat de-a lungul întregii sale cariere la numeroase simpozioane şi congrese organizate atât pe domeniul medical cât şi social.
Deţine numeroase competenţe printre care Competenţa în terapia prin acupunctură - Bucureşti, Instruire în „Epidemiologia de intervenţie” – Chişinău, competenţa în „Managementul Serviciilor de Sănătate şi Sociale” – Institutul de Management al Serviciilor de Sănătate, Bucureşti, perfecţionare în Sistemul de management al calităţii în spitale, policlinici şi cabinete medicale conform SR EN ISO 9001-2001 organizat de Centrul de Formare şi Perfecţionare pentru Acreditare RENAR – Bucureşti.
De asemenea în 2002 Romaniţa şi-a susţinut doctoratul în Ştiinţe Medicale, la Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara.
Cu toate că de-a lungul timpului a ocupat mai