Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funcţionarii din Consiliul Judeţean Brăila primesc stimulente de 13.000 de lei

Publicat in Adevarul, miercuri 1 decembrie 2010 ·

Consiliul Judeţean a strâns mai mulţi bani la buget decât a cheltuit, iar acum dă stimulente de la 400 de lei până la doi lei. Culmea este că primesc stimulente aceia care au şi salarii mari. Este şi cazul secretarului CJ Nicu Filote, care primeşte încă 400 de lei, deşi este om de o mie de euro pe lună.

De aseară, chiar dacă unii consilieri s-au opus, funcţionarii din CJ, primesc stimulente la salariu. Dacă pentru unii, suma ajunge cât pentru o masă de Crăciun, pentru alţii, e chiar bătaie de joc: doi lei.

Fostul Hotel BTT, dat la ofertă pentru „cunoştinţe", de către preşedintele CJ Brăila

"Trebuie să ne gândim că unor funcţionari le-a fost tăiat salariul de la 2.400 la 1.200 de lei şi, dacă bugetul ne permite, n-avem motive să nu le dăm", a încercat Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean, să-i convingă pe votanţi.

Pericol: Oraşul Brăila, paralizat de penele frecvente de curent electric, ca pe timpul lui Ceauşescu!

Un lucru este cert: funcţionarii publici din aparatul de specialitate al Consiliul Judeţean vor primi stimulente pentru luna noiembrie în valoare totală de 12.904 lei. Şi asta pentru că veniturile proprii ale bugetului local au fost mai mari decât cheltuielile de personal alocate pentru aparatul de specialitate al CJ.

Trotuarele din Brăila s-au transformat în patinoar natural

"Noi nu avem ce face, acestea au fost sumele rezultate din calcule", ne-a declarat Nicu Filote, secretarul care câştigă, lunar, după tăieri, 4.000 de lei. Practic, cei cu salarii mari au luat stimulente mai mari, iar "talpa" n-a luat niciun leu. Funcţionarii "căptuşiţi" cu câte doi lei au refuzat cu vehemenţă să comenteze.

Ban la ban trage

Având în vedere că încasările au fost de 19.646.943 lei, iar execuţia cheltuielilor de personal de 4.454.039 lei, mai marii CJ Brăila au con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat când vor creşte din nou salariile şi pensiile: Văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că măsurile de îngheţare a salariilor şi pensiilor sunt temporare şi că vede o posibilă indexare în a doua parte a anului viitor, în cazul în care România se ec

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 7 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°