Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acesta ar putea fi Omul Anului 2010

Publicat in Gandul, miercuri 1 decembrie 2010 ·

Pentru unii un promotor al luptei pentru libera exprimare şi libera circulaţie a informaţiilor. Pentru alţii, un simplu terorist care ar trebui executat. Este, de departe, cea mai controversată personalitate a momentului, în întreaga lume

Australianul Julian Assange, fondatorul şi redactorul şef al site-ului WikiLeaks, care a publicat numeroase documente secrete în ultimii patru ani, ar putea fi numit Omul Anului 2010 de către revista americană Time, pe baza voturilor cititorilor săi.

•Time este săptămânalul cel mai influent din întreaga lume, cu 25 de milioane de cititori (20 de milioane în SUA). Până acum, peste 80.000 de cititori l-au votat pe Assange.

• Pe blogul său, Assange a notat: "Cu cât o organizaţie este mai secretă şi malefică, cu atât scurgerile de informaţii în ceea ce o priveşte vor induce teamă şi paranoia în structurile sale de conducere". Fostul preşedinte american şi soţ al actualului ministru de externe american, democratul Bill Clinton a declarat că fondatorul Wikileaks este "un infractor" care "încearcă să scape de legea americană dar nu va reuşi". Clinton consideră că dezvăluirile lui Assange vor face ca mulţi oameni să îşi piardă slujbele, iar alţii chiar viaţa. La rândul său, Sarah Palin, reprezentanta conservatorilor americani, a declarat că Julian Assange trebuie "vânat ca un terorist". Live, în timpul unui program de ştiri CBC, Tom Flanagan, consilier al prim-ministrului canadian Stepher Harper, a mers mai departe, cerând executarea lui Julian Assange. Prezentatorul Fox News Mike Huckabee, fost guvernator de Arkansas, a declarat că persoana responsabilă pentru scurgerile de informaţii (sursa lui Assange) ar trebui să primească pedeapsa cu moartea. "Oricine din guvernul nostru a permis aceste scurgeri de informaţii este vinovat de trădare şi cred că în afară de execuţie, orice pedeapsă este prea blândă", a spus Huckabee

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Dan Diaconescu: „Boții lui Călin Georgescu trimiteau mesaje lungi, CREDIBILE”

Gandul acum 2 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a comparat rezultatele recente ale votului din România cu Revoluția din 1989, afirmând că acestea au fost influențate de uneltirile serviciilor secrete. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ma

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 3 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 3 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 12 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 12 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum o ora
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°