Au recitat poezii şi au intonat cântece naţionale. Este vorba de elevii de Grupul Şcolar Doctor Ioan Şenchea, care, an de an, sărbătoresc Ziua Naţională a României. La eveniment nu au lipsit nici militarii de la Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte, care au încheiat manifestarea cu o paradă.
Liceenii Grupului Şcolar „Doctor Ioan Şenchea“ au sărbătorit 1 Decembrie aşa cum au ştiut ei mai bine. Devenită deja o tradiţie, manifestarea dedicată acestei zile a debutat cu mesajul directorului şcolii, dar şi a locţiitorului comandantului din cadrul unitaţii militare. Apoi elevii au intonat cântece şi poezii patriotice.
Grupul Şcolar Doctor Ioan Şenchea organizează acest evenimet an de an şi pentru că numele unităţii şcolare are o semnificaţie deosebită, resimţită atât de dascăli cât şi de elevi, mult mai intens în preajma Zilei Naţionale a României. „Consider că este normal să aibă loc o astfel de manifestare şi mai ales la noi în şcoală. Şi asta pentru că numele şcolii noastre este legat de Marea Unire, prin numele avocatului Şenchea, patronul spiritual al şcolii noastre. În plus de asta, de-a lungul vremii, am avut un parteneriat deosebit de bun cu Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte. Dar nu numai aceste sărbători le-am petrecut împreună, ci am avut şi alte activităţi“, a spus directorul Grupului Şcolar „Dr. Ioan Şenchea“, Traian Duţă.
„Participarea noastră la acest liceu a devenit tradiţie, în ultimii 5 ani am sărbătorit cea mai importantă zi a românilor aici la liceu. Şi vom participa şi de acum înainte cu mare plăcere, ori de câte ori vom fi invitaţi“, a spus locţiitorul comandantului, Gheorghe Banciu, de la Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte „Constantin Brâncoveanu“.
Manifestarea s-a încheiat aşa cum se cuvine cu o paradă militară.
D