Timpul trebuie privit ca si resursa ce conditioneaza toate activitatile umane. Astfel, dimensiunea temporala nu este doar o parte constructiva indisociabila a Universului in care traim.

In raport cu nevoile care trebuie satifacute si cu activitatile pe care le realizam, timpul apare in ipostaza de resursa care conditioneaza, dimensioneaza si limiteaza aria nevoilor ce pot fi satisfacute la un moment dat, dar si cantitatea si calitatea rezultatelor pe care le putem produce.

Caracterul limitat al timpului este constrangerea cea mai severa care ne obliga sa operam cu ierarhii de prioritate, pentru a ne incadra in limitele date ale timpului.

Modul de analiza si mai ales de administrare a resurselor de timp este decisiv in rationalizarea proiectarii oricarei activitati.

Astfel, timpul apare atat ca nevoie (nevoia de timp de munca, de odihna, de timp liber, de invatare) cat si ca sursa, ca si disponibilul de timp necesar oricarei activitati.

Cu toate acestea, acest concept este abordat destul de putin in studiile economice de specialitate.

O explicatie ar fi ca timpul este o notiune atat de familiara, naturala a existentei noastre, incat ipostaza lui ca si resursa este de cele mai multe ori ca de la sine inteleasa.

In practica, lipsa unei analize specifice si explicite a caracteristicilor timpului ca si resursa este cauza frecventa a necorelarilor, uneori chiar a irationalitatii programelor in general.

Intotdeauna, in orice domeniu de activitate, se ignora realitatea elementara, ca de fapt timpul de munca este limitat si aceasta este constrangerea cea mai severa, astfel incat cel care va planifica activitatile va fi nevoit sa opereze cu ierarhii de nevoi si cu ordine de prioritate.

Calitatea analizei si administrarii resurselor de timp se vor afla cu certitudine la o