Ibrahima Keita a devenit român în 1993, deşi ar fi putut deveni fără probleme cetăţean francez. A venit la studii, şi-a întemeiat o familie, a trecut prin necazuri şi bucurii, a devenit primul străin şef de secţie muzeală din România, este fan Fraţii Petreuş, iar de ziua naţională va mânca felul lui preferat - mămăligă cu brânză şi smântână.

„A fost o problemă de destin să devin român. Eu de când eram la studii eram cel mai conservator guineez, patriot, sfătuiam pe toţi să se întoarcă acasă după studii“, povesteşte Keita.

A participat la o bursă de studii în Conakry în 1974 şi a fost ales să studiez artele plastice în Romănia, la Cluj, unde în anul pregătitor a văzut şi prima dată zăpadă. A terminat facultatea în 1980, era deja însurat cu Ileana, a ajuns în Elveţia unde muncea la o tipografie. Soţia a fost detaşată la Tulcea, aşteptând să plece şi cu cei doi copii în Elveţia. Atunci s-a întâmplat necazul, unul dintre cei doi copii ai săi a paralizat după ce a făcut un vaccin contra poliomelitei. „Am lăsat tot, Elveţia, am fugit la Tulcea în februarie 1982. Tata m-a învăţat să nu fug de responsabilităţi, nu-mi puteam lăsa soţia singură la aşa necaz“ povesteşte Ibrahima. Până la cetăţenia română a fost drum lung însă. De fapt iniţial nici nu şi-a pus problema, apoi însă s-a gândit la binele familiei. S-a gândit că altfel va fi privit ca cetăţean al României. „Vroiam să aleg, să pot fi ales, să am drepturi ca şi ceilalţi. Ca străin complicam ecuaţia familiei, deşi eram ataşat şi asimilat, nu mă consideram străin. În satul soţiei, Ulmu, lângă Brăila, oamenii mă luau martor la nunţile lor, mă luau cu colindul, preotul îmi zicea Ion. Când mă băgam în discuţii mă repezeau că eu sunt străin, ce ştiu eu, aşa că în 1991 am depus actele, dar a durat, m-au analizat, cum de ce“ spune guineezul acum în vârstă de 61 de ani. Citiţi amănunte în cotidianul Adevărul de Sear