Mă bagă în seamă Mircea Mihăieș: sunt un detractor al lui Vladimir Tismăneanu, mă adaug celor ce îl atacă în chip feroce și nedrept pe acesta din urmă și, alături de alții, am pavat “drumul mentalității asasine“ care se manifestă prin ameninţări cu moartea transmise politologului. Aș fi unul dintre cei responsabili de ieșirea la rampă a mardeiașilor “securisto-legionari” și, printr-o tristă metamorfoză, din leu am devenit un soi de pasăre urmuziană, alăturându-mă unei “specii de struț corcite cu păun(escu)”. Cu alte cuvinte, dacă mâine i se întâmplă ceva lui Vladimir Tismăneanu, voi fi printre cei responsabili moral de o crimă. Chiar dacă, ieşind dintr-o vilă de înalt demnitar, Vladimir Tismăneanu ar aluneca pe coaja unei banane de protocol.

La aşa ceva nu pot răspunde, fiindcă nu sunt medic.

Mircea Mihăieș îmi pune și câteva întrebări. Una – bazată pe constatarea că l-aș compara pe Vladimir Tismăneanu cu Adrian Păunescu – este: “Chiar nu e nicio diferență între firul de nisip din bocanc și autostrada de-o mie de kilometri?”

Răspund: ”Este.”

Și adaug: Mircea Mihăieș nu observă că mai degrabă îi compar pe Tismăneanu cel de lăudat cu Tismăneanu cel de disprețuit și pe Păunescu cel de lăudat cu Păunescu cel de disprețuit. Las altora plăcerea de a compara răul pe care îl pot provoca lumii ideologii şi răul pe care îl pot provoca poeţii-propagandişti. Eu, unul, m-am dumirit de mult în această privinţă.

O altă întrebare pe care mi-o pune Mircea Mihăieș este: “Chiar așa Dorin? Am înnebunit cu totul?“

Răspund: “Nu știu, Mircea. Poate că unii dintre noi n-au înnebunit. Poate suferă doar de un atac de gripă porcină. Le doresc însănătoșire grabnică.“

De înnebunit, pare să fi înnebunit “România profundă”.

A fost o vreme când toată lumea se temea de Păunescu, fiindcă era în graţiile lui Ceauşescu. În 1978, mi-am permis gestul