La ora 10 oficialitățile s-au întâlnit la Cimitirul Eroilor pentru a marca sărbătoarea națională a românilor
Oficialitățile județene și locale au marcat, în această dimineață, ziua de 1 Decembrie, la cimitirul eroilor din Piatra Neamț. După o slujbă de pomenire a celor căzuți pe câmpurile de luptă și intonarea imnului național, a urmat depunerea de coroane de flori la monumentul eroilor.
Rând pe rând, prefectul județului, președintele Consiliului Județean, precum și reprezentanții principalelor partide politice au adus un omagiu celor care și-au jertfit viața pentru libertatea neamului românesc.
„Sunt momente pe care nu trebuie să le dăm uitării niciodată. Ziua de 1 decembrie este puternic înrădăcinată în sufletele noastre, ale tuturor românilor de pretutindeni. De aceea, doresc să le transmit tuturor un sincer și călduros La Mulți Ani, în aceste momente de sărbătoare", a spus prefectul de Neamț, Mihai Archip.
La eveniment a participat și o delegație a primăriei orașului Orhei, din Republica Moldova, localitate cu care municipiul Piatra Neamț este înfrățită. Ceremonia s-a încheiat cu o defilare militară, în aplauzele tuturor celor prezenți.