Nu cred că există, în cei 20 de ani de istorie postrevo-luţionară a României, o ratare mai grandioasă a sărbătoririi Zilei Naţionale. O mai evidentă golire de sensuri a simbolurilor. O scuză mai penibilă vizavi de lipsa de interes a conaţionalilor faţă de momentul istoric al împlinirii lor ca naţie. Cât de puţin să rezoneze în conştiinţa socială un astfel de moment, încât să propui schimbarea sa cu un altul, care cade vara, doar de dragul anotimpului?!

Pentru asta nu se-ncălzesc românii pe dinăuntru?! Pentru asta se simt goliţi sufleteşte? Pentru atât îşi simt tremurul din stomac gândindu-se la ziua de mâine? Doar pentru atât s-au strâns pe lângă cazanele cu fasole ale lui Onţanu, cu feţe desfigurate de vânt şi de foame, tot cam atâtea suflete câte s-au dus la paradă? Şi în sectorul lui Onţanu era la fel de frig ca în sectorul lui Boc. Şi Onţanu, echipat în general de armată, cu vipuşcă roşie la pantaloni şi două stele pe umăr, a primit onorul de la şeful Poliţiei Comunitare, la fel ca Boc, de la şeful Armatei, la parada mare. Dar erau ei oare îndreptăţiţi să-l primească? Era îndreptăţit Boc la primit onoruri neconstituţionale, doar pentru că aşa a vrut "protocolul" şi preşedintele care a plecat din ţară exact de ziua ei?

Nu cumva chiar această lipsă de respect, de încălcare a tuturor regulilor jocului, îi face pe români, confundând statul cu naţia, să renunţe la simboluri într-un mereu mai pronunţat spirit de frondă? Nu lipsa unei colaborări cinstite, a unei comunicări deschise fac vraişte echilibrul unor oameni care nu ştiu până unde vor coborî din punct de vedere social, material şi profesional?

1 Decembrie 2010 a arătat o Românie în degringoladă, cu o comandă încropită, cu cârma defectă, la un pas de derivă. Preşedintele absent, un premier pe care nu-l respectă nimeni - nici prieteni, nici duşmani -, trimis acolo ca un paratrăsnet, doar ca