Noiembrie 2010 se apropia de sfârşit când Bursa de Valori Bucureşti - care împlinise 15 ani de viaţă - şi-a sărbătorit ieşirea din adolescenţă. O adolescenţă complicată, căci au rămas în urmă 15 ani grei, care au culminat, începând din 2008, cu criza globală şi cu efectele ei în economia românească. Deşi căderea bursei a început înainte ca România să dea piept cu recesiunea, e un fapt cert că recesiunea a lovit cât a putut de tare bursa.

Ideea renaşterii Bursei de Valori Bucureşti apăruse la puţină vreme după evenimentele din decembrie '89. Impulsionată, desigur, şi de iniţiativa polonezilor de a deschide bursa în vechiul sediu central al partidului comunist. Numai că, atunci, economia românească era dominată de un grav dezechilibru între cerere şi ofertă pe pieţe cu posibilităţi minime de a fi cheltuiţi eficient până şi puţinii bani care circulau în ţara noastră. În aceste condiţii, deşi prin lege se prevăzuse înfiinţarea bursei de valori până cel mai târziu în primăvara anului 1992, societatea românească nu era pregătită pentru un astfel de pas. Acomodarea autorităţilor, a operatorilor economici şi a populaţiei cu exigenţele bursei de valori avea să fie, fără îndoială, unul dintre cele mai dificile procese ale tranziţiei. A fost amânată, aşadar, deschiderea bursei. Cum de altfel principalul ei instrument - "mâna invizibilă", cum numea Adam Smith jocul liber al forţelor pieţei -, s-a trezit blocat adeseori. Iar deblocarea a cerut timp şi eforturi. Apoi, bursa ar fi putut să funcţioneze bine numai într-un climat de liberă concurenţă. Nu aveam însă nici climatul, nici cadrul pentru liberă concurenţă. Pe drumul spre acest gen de libertate noi mai aveam încă de mers.

Am pornit deci tranziţia spre economia de piaţă fără să ne fi construit mitropolia, cum numea Petre Ţuţea bursa. Ridicasem totuşi câteva catedrale: piaţa valutară, piaţa monetară, bursa de mă