Un val de frig care afectează Polonia a provocat moartea a opt persoane în decurs de 24 de ore, în timp ce alte două persoane au murit în Lituania, relatează AFP, citat de Mediafax.
"Opt persoane, cu vârste cuprinse între 33 şi 72 de ani, au murit din cauza frigului în ultimele 24 de ore", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei poloneze, Mariusz Sokolowski. "Majoritatea victimelor se aflau sub influenţa alcoolului", a precizat el.
În noiembrie, în Polonia au murit din cauza frigului 15 persoane.
După ninsori puternice, care au perturbat luni traficul rutier, feroviar şi aerian, Polonia a înregistrat marţi un val de frig, în estul ţării temperaturile scăzând până la -33 de grade Celsius.
Pentru îndepărtarea zăpezii, autorităţile au recurs la 700 de deţinuţi, iar alţi 3.000 sunt pregătiţi să participe la deszăpezire în principalele oraşe, a declarat miercuri ministrul polonez al Justiţiei.
În Lituania, două persoane fără adăpost au murit din cauza frigului la sfârşitul săptămânii trecute.
Un val de frig care afectează Polonia a provocat moartea a opt persoane în decurs de 24 de ore, în timp ce alte două persoane au murit în Lituania, relatează AFP, citat de Mediafax.
"Opt persoane, cu vârste cuprinse între 33 şi 72 de ani, au murit din cauza frigului în ultimele 24 de ore", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei poloneze, Mariusz Sokolowski. "Majoritatea victimelor se aflau sub influenţa alcoolului", a precizat el.
În noiembrie, în Polonia au murit din cauza frigului 15 persoane.
După ninsori puternice, care au perturbat luni traficul rutier, feroviar şi aerian, Polonia a înregistrat marţi un val de frig, în estul ţării temperaturile scăzând până la -33 de grade Celsius.
Pentru îndepărtarea zăpezii, autorităţile au recurs la 700 de deţinuţi, iar alţi 3.000 sunt pregătiţi să participe la deszăpezire în pri