Anul ăsta, sărbătoarea naţională ne găseşte mai săraci şi mai dezbinaţi ca anul trecut.
Ca de obicei în ultimii ani, de 1 Decembrie a fost vreme urâtă - ninsoare, ploaie, vânt. Am văzut o mână de militari trecând zgribuliţi pe sub Arcul de triumf, sub privirile unor demnitari cu mutre de câini bătuţi, a căror singură bucurie pe zloata asta a fost că, la câţiva metri, îi aşteptau limuzine negre ultimul tip, cu şoferi conectaţi la serviciile speciale (ca şi mulţi dintre stăpânii lor, parlamentari şi miniştri), care le-au pregătit din timp ceai fierbinte la termos sau un gât de whisky. Asta ca răsplată pentru sacrificiul de a sta în frig ca să îndure obligaţiile protocolului.
Mă întreb de ce nu încearcă să mute Ziua Naţională la 10 mai, când, nu ştiu cum se face, dar e frumos afară şi o paradă militară poate fi mai uşor suportată. Unde mai pui că în luna mai suntem ieşiţi din post (nu ca în decembrie) şi bravul popor român, atât de drag politicienilor din patru în patru ani, anume în campanii, s-ar putea bucura mai uşor de viaţă. În plus, pieţele sunt pline de verdeaţă ieftină, ceea ce îl face pe român să se simtă ceva mai puţin nefericit. La începutul iernii, lumea e apăsată de grijile acestui anotimp. Preţul gigacaloriei frământă contribuabilul mult mai mult decât chestiunea tricolorulului şi a măreţului nostru trecut. Omul e şi fără bani în buzunar pentru Sfântul Nicolae şi Crăciun. Una peste alta, la 1 Decembrie, starea de spirit e proastă. Nu prea ai de ce să te bucuri.
O bucurie mică şi sadică ar fi că ieri, putem zice, că măcar o zi, au avut de tras oficialii noştri care ne-au adus la sapă de lemn în ciuda promisiunilor că o să trăim bine. Ceea ce nu s-a adeverit, din păcate. Deşi sunt 20 de ani de când s-a stabilit că sărbătoarea naţională a României cade la 1 Decembrie - în amintirea adunării de la Alba Iulia, care a decis unirea Ardealul
