Aceasta va fi produsă cu ajutorul a 400 de panouri solare, iar investiţia se ridică la aproape 4,4 milioane de lei. Întregul proiect va fi finalizat la începutul lunii februarie, iar clădirea Maternităţii Bacău va fi prima care va beneficia de noul sistem.
Pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi la Spitalul de Pediatrie Bacău şi copiii instituţionalizaţi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se vor spăla cu apă caldă produsă cu panouri solare.
Investiţia, în valoare de aproape 4,4 milioane de lei, aparţine Consiliului Judeţean şi Ministerului Mediului şi va fi gata la începutul lunii februarie. În total, vor fi montate 400 de panouri solare.
„Factura anuală plătită în prezent de Consiliul Judeţean pentru gazul metan necesar producerii de apă caldă la cele trei instituţii se ridică la aproximativ 1 milion de lei fără TVA. După darea în folosinţă a noului sistem, costurile se vor reduce cu 70%“, a spus Constantin Murad, administratorul firmei care execută lucrările.
Iarna sistemul intră în „hibernare“
Chiar dacă din februarie la robinetele spitalelor va curge apă caldă produsă „ecologic“, pacienţii nu o vor putea folosi tot timpul anului. Reţeaua de panouri solare va fi secondată în permanenţă de vechile centrale termice pe gaz care vor prelua producerea de apă caldă atunci când temperaturile de afară vor fi prea mici.
Randamentul va fi de maxim 90% pe timpul verii, iar iarna nu va fi mai mare de 20%. „Sistemul de panouri funcţionează cu radiaţie solară directă, dar şi cu cea difuză. Totuşi, atunci când afară sunt minus 20 de grade, el nu mai dă randament“, a mai spus Murad.
Investiţia, recuperată în 12 ani
Chiar dacă energia oferită de soare este practic gratuită, executantul lucrării recunoaşte că investiţia iniţială este destul de c