Ziua Naţională trebuie să spună ceva esenţial despre Naţiunea respectivă. Nimic nu e mai definoriu pentru americani decât aceste cuvinte din Declaraţia de Independenţă: „Ţinem aceste adevăruri ca fiind autoevidente, că toţi oamenii au fost creaţi egali, că au fost înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile şi că printre acestea se numără dreptul la Viaţă, Libertate şi la căutarea Fericirii‘‘. Franţa republicană şi egalitară este definită de Căderea Bastiliei la fel cum Anglia, mândră şi monarhistă este reprezentată de patronajul Sfântului Gheorghe.

Este România reprezentată de Ziua de 1 decembrie?

Marea Unire de la 1 decembrie 1918 a fost obiectivul politicii naţionale vreme de un secol şi este, fără îndoială, un moment crucial în istoria naţională, dar nu este unul definitoriu. În anii care au urmat Marii Uniri, România a pierdut cu concursul naziştilor şi comuniştilor, Basarabia şi Bucovina, Transilvania de Nord şi Cadrilaterul, apoi propria independenţă şi monarhia. A ne fixa ca obiectiv naţional revenirea în graniţele de la 1918 ar fi acum dovada unui naţionalism vecin cu nebunia şi ne-ar scoate de pe orbita lumii civilizate. Ne aflăm acum în altă etapă istorică şi Uniunea care contează în prezent este Uniunea Europeană. Consolidarea rolului României în UE şi definitivarea procesului de modernizare a ţării ar trebui să fie, mai curând, obiectivul pe termen mediu.

Cei care visează la unirea cu Basarabia n-au decât să viseze în continuare. Dacă au demonstrat ceva, recentele alegeri din Moldova şi criza politică prelungită au demonstrat cât de dificil e ca această ţară să fie scoasă de pe orbita Moscovei. Există acolo un electorat fidel comuniştilor, nostalgici după puterea de altădată a URSS care ţine captiv restul Moldovei. Orice efort de a o smulge din îmbrăţişarea Rusiei şi de a o aşeza pe un traseu european ferm ar