Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Siretean prins în trafic cu 5.000 de pachete de ţigări de contrabandă

Publicat in Adevarul, miercuri 1 decembrie 2010 ·

Conducătorul auto nu deţinea documente de provenienţă a ţigărilor, cu o valoare de piaţă de 45.000 lei.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale cu produse din tutun.

Ieri, în jurul orei 08.30, poliţiştii ce acţionau pe raza comunei Pojorâta au oprit în trafic un autoturism condus de Ovidiu B., de 34 ani, din Siret. Cu ocazia controlului autoturismului, în interior a fost identificată cantitatea de 5.000 pachete de ţigări, de provenienţă Republica Ucraina. Conducătorul auto nu deţinea documente de provenienţă a ţigărilor, cu o valoare de piaţă de 45.000 lei.

„Fiind audiat, Ovidiu B. a declarat că ţigările în aparţin lui Sorin Z., de 34 ani, din Siret, care îl însoţea cu alt autoturism. Cel în cauză s-a prezentat ulterior la sediul poliţiei”, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Ţigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismele au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Tudor Popescu, despre cauza morții Papei Francisc după întâlnirea dintre argentinian și „umanoidul Vance”: „Nu mă va părăsi vreodată gândul”

HotNews acum o ora
Cristian Tudor Popescu a transmis două mesaje pe Facebook, luni, după moarea Papei Francisc, iar în unul dintre ele a menționat și întâlnirea pe care a avut-o Suveranul Pontif cu vicepreședintele SUA, JD Vance, în duminica Paștelui. În prima postare

Sebastian Burduja: Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național

Mediafax acum o ora
El adaugă că presiunea cea mai mare a fost în zonele București, Craiova și Slatina, unde ministerul s-a confruntat cu supratensiuni. „Am început, prin eforturile Dispecerului Energetic Național (DEN) – Transelectrica, să pregătim buna funcționare a

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 22 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Anunțul făcut astăzi de meteorologi

Botosani News acum o ora
Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 21 aprilie-4 mai. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, până în data de 25 aprilie, vremea va fi caldă cu temperaturi maxime medii de 23…

Crimă șocantă în noaptea de Paște, în Mehedinți. O femeie și-a ucis concubinul cu securea: „I-am luat fața. Nu regret”

Adevarul acum o ora
O femeie de 49 de ani este cercetată pentru omor după ce, în noaptea de Paște, duminică spre luni, și-ar fi ucis concubinul cu o secure. Crima a avut loc pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu.

Sibiu: Doi copii şi o femeie, răniţi într-un accident rutier / Maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod

News.ro acum o ora
Un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod, pe DJ 106, în localitatea Marpod din judeţul Sibiu, anunţă IPJ Sibiu. Conducătoarea auto şi doi minori aflaţi în maşină, de 4 şi 8 ani, au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la sp

Trupul Papei ar putea fi mutat la Bazilica Sfântul Petru miercuri, anunţă Vaticanul

BusinessMagazin acum 3 ore
Trupul Papei Francisc ar putea fi transportat la Bazilica Sfântul Petru încă de miercuri, declară luni purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni. Acest lucru le-ar permite credincioşilor să îi aducă un ultim omagiu, scrie The Guardian.

Familia Regală a României, îndurerată după moartea Papei: „A fost un exemplu de credință, umanitate, dăruire și har”

Adevarul acum 4 ore
Papa Francisc a fost un exemplu de umanitate, dăruire şi har pentru oameni, indiferent de religie, se arată în mesajul de condoleanțe pe care l-a transmis Familia Regală a României după moartea Suveranului Pontif.

Papa Francisc va fi înmormântat în Basilica Santa Maria Maggiore, din Roma/ Este pentru prima dată în ultimul secol când un Suveran Pontif este înhumat în afara Vaticanului

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc va fi înmormântat în Basilica Santa Maria Maggiore, din Roma, fiind pentru prima dată în ultimul secol când un Suveran Pontif este înhumat în afara Vaticanului. Decizia a fost luată de însuşi Papa Bergoglio în urmă cu mai bine de un an

Iluminarea Turnului Eiffel va fi oprită luni seară, în semn de omagiu adus Papei Francisc

Mediafax acum 4 ore
Primăria intenționează, de asemenea, să numească un loc din capitala Franței după Papa Francisc. Hidalgo a declarat că Suveranul Pontif a plasat „ecologia în centrul preocupărilor spirituale” și a pledat în favoarea „primirii refugiaților”. Luni, cl

Vremea

București
acum

21°
lun.

10°/26°
mar.

9°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/24°
Iasi
acum

22°
lun.

12°/27°
mar.

10°/25°
mie.

14°/25°
joi

15°/26°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/22°
mar.

7°/16°
mie.

11°/16°
joi

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

9°/25°
mar.

9°/22°
mie.

12°/23°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

23°
lun.

10°/26°
mar.

10°/25°
mie.

13°/23°
joi

14°/22°