În mesajul său cu ocazia Zilei Naţionale premierul Emil Boc ridică în slăvi prevederile rezoluţiei votate în 1918 şi afirmă mândru, că la un secol distanţă de acel moment, nimic semnificativ în favoarea drepturilor omului nu a mai apărut.

Memoria, google sau inteligenţa le joacă feste celor care îi scriu mesajele premierului Emil Boc. Asta în varianta în care nu cumva însuşi şeful Guvernului îşi aşterne pe hârtie gândurile festive.

În mesajul său cu ocazia Zilei Naţionale premierul Emil Boc ridică în slăvi prevederile rezoluţiei votate în 1918 şi enumeră câteva dintre ele: „libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare”, „libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat”, „drept de vot direct, egal şi pentru ambele sexe”, „desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă”. Ca să ridice emoţia istorică, ca să umfle precum un ficat de raţă mândria poporului, scribii premierului trântesc şi un panseu de toată frumuseţea: “Aproape un secol de la acel moment încă nu a adus, în sistemele democratice moderne, nimic semnificativ nou în favoarea drepturilor omului şi drepturilor civile.”

Carevasăzică abolirea pedepsei cu moartea – eveniment petrecut în România doar în 1990 printr-un decret-lege – nu este nimic semnificativ nou în favoarea drepturilor omului şi drepturilor civile.

Unde mai pui că o mare parte din cele enunţate în rezoluţia votată în 1918 au rămas zeci de ani ulterior doar la statutul de deziderate. Votul liber pentru femei e doar un exemplu. Dar ce să-i faci, Emil Boc e jurist doar cu jumătate de normă. În restul timpului, din păcate, e chiar premier.

În mesajul său cu ocazia Zilei Naţionale premierul Emil Boc ridică în slăvi prevederile rezoluţiei votate în 1918 şi afirmă mândru, că la un secol distanţă de acel moment, nimic semnificativ în favoarea drepturilor omului nu a mai