Manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României au început la ora 9.00 cu depuneri de coroane în faţa Palatului Administrativ din centrul oraşului.
CITIŢI ŞI: Ziua Naţională a României. Opinci şi un steag din 1918 aduse la Alba Iulia
Vizitatorii Muzeului Unirii, întâmpinaţi de Regele Ferdinand I şi Regina Maria
Bunătăţi tradiţionale de Ziua Naţională
Huiduieli la depunerile de coroane de la Alba Iulia
Fluturaşi împrăştiaţi de Ziua Naţională la Alba Iulia: Mahatma Ghandi - great mind, Traian Băsescu - never mind
Autorităţi locale şi judeţene, membrii ai Asociaţiilor Veteranilor de Război, militari în rezervă, şi câteva sute de oameni înarmaţi cu umbrele au participat la depunerile de coroane de la statuile lui Ion I. C. Brătianu şi Iuliu Maniu din centrul oraşului.
Participanţii vor urca apoi Dealul Cetăţii şi se vor îndrepta spre Catedrala Încoronării, unde la ora 10.00 se vor depune jerbe şi coroane la busturile Regelui Ferdinand I şi Regina Maria.
Ceremonialul se va încheia la ora 11.00 la statuia lui Mihai Viteazul şi la busturile din faţa Sălii Unirii ale Făuritorilor actului istoric de acum 92 de ani: Unirea Transilvaniei cu România.
Ceremonialul militar va fi asigurat de Detaşamentul de genişti „136 Treceri“ din Alba Iulia şi de elevii Colegiului Militar „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia.
Unul din momentele simbolice ale festivităţilor de la Alba Iulia va avea loc de la ora 11.00, la Sala Unirii. Aici vor fi primite soliile din cetăţile de scaun ale Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti.