Un oficial din cadrul Ministerului de Externe de la Kiev a reacţionat ieri la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind unirea României cu Republica Moldova, spunând că Ucraina este interesată în menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Sursa: Octavian Cocolos
"Ucraina a fost, este şi va fi o ţară extrem de interesată în menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova (…) O schimbare aici ar putea duce la destabilizare şi la consecinţe absolut imprevizibile la nivelul întregii arhitecturi a securităţii europene", a spus directorul Departamentului pentru relaţia cu media din cadrul Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, Oleg Voloşin, citat de agenţiile presă ucrainene, preluate de Agerpres.
Responsabilul ucrainean a subliniat, de asemenea, că în prezent - când la Astana îşi începe lucrările summitul OSCE - este important mai mult decât oricând ca statele membre ale organizaţiei să-şi reafirme angajamentul faţă de principiul integrităţii teritoriale a graniţelor pe continentul european.
"În acest sens, orice declaraţii - indiferent din care parte vin - cu privire la posibila descentralizare, chiar şi într-o perspectivă mai îndepărtată, a Republicii Moldova şi a deplasării graniţelor într-o direcţie sau alta nu generează părţii ucrainene decât nedumerire şi îngrijorare", a afirmat Voloşin.
Băsescu a declarat, într-un interviu publicat marţi de România Liberă, că Republica Moldova ar putea reveni între graniţele României în următorii 25 de ani. El a estimat de asemenea că, în următorii 25 de ani, "frontierele UE vor fi pe Nistru şi evoluţiile democratice din regiune vor stimula şi alte ţări, precum Ucraina, să se îndrepte spre UE".