PSD consideră că acordarea onorului militar premierului şi nu preşedintelui Senatului în cadrul ceremoniei organizate la Bucureşti de 1 Decembrie reprezintă "o sfidare deliberată a instituţiilor statului român şi a ordinii de drept", se arată într-un comunicat de presă remis miercuri, citat de NewsIn.
"PSD consideră că ceea ce s-a întâmplat la ceremonia organizată la Bucureşti de 1 Decembrie reprezintă o sfidare deliberată a instituţiilor statului român şi a ordinii de drept. Dintr-un orgoliu politic total condamnabil, reprezentanţi de seamă ai actualei Puteri au decis că regulamentele scrise, legile şi Constituţia României nu au nicio valoare decât atunci când vor ei. Este un comportament tipic pentru o Putere care a decis, în mod abuziv, să elimine practic opoziţia din activitatea Camerei Deputaţilor. Gestul flagrant de la evenimentele organizate la Bucureşti, pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României, este cu atât mai condamnabil cu cât a implicat una dintre structurile care se bucură de cea mai mare încredere a românilor: Armata Română. Lipsa de discernământ a reprezentaţilor actualei Puteri a pus Armata Română în poziţia jenantă de a se supune capriciilor unor oameni care, de câteva luni de zile, nu încetează să îi umilească pe soldaţi", se arată în comunicatul Biroului de presă al social-democraţilor.
PSD consideră că, de 1 Decembrie, cu ocazia evenimentelor organizate pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României "a avut loc un fapt fără precedent". "Încalcându-se protocolul oficial, care, conform Ordinului MApN din Nr. 30 din 12 Martie 2009, publicat Monitorul Oficial nr. 208 bis din 1 aprilie 2009 stabileşte Regulamentul Onorurilor şi Ceremoniilor militare, onorul militar a fost dat primului-ministru şi nu preşedintelui Senatului, prezent la eveniment. Conform Ordinului amintit, în articolul Nr. 10 se specifică: "Onorul militar se acordă