Mihai Eminescu mergea la psihiatru pentru a-i prescrie "ceva calmant", Eliade fuma "tufe de bhang”, iar Eugen Ionescu era dependent de alcool. Fie că e vorba de substanţe precum opiumul sau de extracte din mătrăgună, ori alcool, mării scriitori români au experimentat diferite narcotice.
Andrei Oisteanu, cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor a susţinut duminica trecută la Teatrul Naţional din Bucureşti o conferinţă pe marginea volumului lansat recent "Narcotice în cultura romană. Istorie, religie şi literatura”, nominalizat pentru premiul "Cartea Anului 2010”.
"Initial, am cercetat mărturii istorice, etnologice şi istorico-religioase referitoare la utilizarea în scopuri magico-rituale a plantelor psihotrope în spaţiul carpato-dunărean din Antichitate până în epoca premodernă,” explică autorul demersului celui mai recent volum al său.
Conceput ca un amplu studiu prinvind utilizarea substanţelor psihotrope în istoria culturală şi literară a României, cartea este prima de o asemenea anvergură intreprinsă pe terenul culturii române, unde tematica folosirii narcoticelor, intens tabuizata până în 1990, este abordată într-o manieră inedită, ce va modifica, probabil, configuretia câtorva capitole din istoria literaturii române.
Andrei Oisteanu denunţă perspectiva crispată asupra consumului de narcotice în România secolului XXI şi susţine că problema nu poate fi abordată din punct de vedere etic sau moral.
Oisteanu dă exemplu mari scriitori români care au recurs la substanţe halucinogene precum Alexandru Macedonski, Mihai Eminescu, Daniil Scavinski, Alexandru Odobescu, Ion Minulescu şi Ion Pillat, viciile şi depresiile acestora determinandu-i pe unii dintre ei să recurgă chiar la suicid.
Istoricul aduce în sprijinul afirmaţiilor sale diferite scrieri în care autorii îşi mărturisesc dependenţa faţă de substanţe că opiumu
