- Editorial - nr. 683 / 2 Decembrie, 2010 Ieri, toti romanii de pretutindeni ar fi trebuit sa sarbatoreasca, cu indreptatita mandrie, Ziua Nationala a Romaniei, ca pe o zi sfanta. Motivatia este simpla. Ea are la baza cel mai glorios act al istoriei sale multimilenare, marcat de reconstituirea patriei in hotarele Vechii Dacii, la 1 Decembrie 1918, cand s-au regasit sub acelasi scut, pentru doua decenii, Moldova, Transilvania, Tara Romaneasca, Banatul, Basarabia, Bucovina si Dobrogea, inclusiv Cadrilaterul. In total 294.244 kmp, mai mult cu 24 la suta decat astazi. Daca am lua in calcul si mostenirea de la traci, din Pindul grecesc pana dincolo de Carpati si Alpi, unde intalnim, alaturi de romani, vlahi, aromani, megleno-romani, istro-romani, macedo-romani si traco-iliri, aria de cuprindere a romanismului ar fi de circa patru ori mai mare decat actualele granite. Desi suntem indreptatiti sa ne numim mostenitorii uneia din cele mai mari parti a Europei, simtul acesta al proprietatii ne este strain chiar fata de actualele hotare. Indiferenta si interesul fata de marele eveniment si-au impartit procentele aproape intr-un raport de egalitate. Daca am sta sa constatam unde sentimentul de mandrie romaneasca a vibrat mai puternic si in acest moment, suntem convinsi ca el a fost trait mai intens de catre cei aflati in afara granitelor Romaniei, pentru ca numai cei care nu traiesc in propria lor tara stiu sa o pretuiasca. Din pacate, romanii de acasa n-au dat evenimentului o prea mare importanta si nici n-au vibrat atat de puternic la semnificatia lui. Despre semnificatia zilei de 1 Decembrie 1918, televiziunile n-au suflat, in prealabil, o vorba. Pentru majoritatea, ziua libera, si atat, a contat cel mai mult. Drept dovada, au preferat sa-si vada cu obstinatie de treburile lor marunte decat sa participe la festivitatile organizate de oficialitati sau sa-si arboreze Tricolor