Răfuială în toată regula la „Fii vocea comunei tale!“, la Malu Mare. Mai mulţi locuitori nemulţumiţi de modul în care este gospodărită comuna au luat atitudine, în replică edilul Alexandru Dicu ameninţând că părăseşte sala. Cei mai revoltaţi au fost locatarii cartierelor nou-înfiinţate, care acuză primăria că le-a emis autorizaţii de construire doar pentru a le percepe taxe şi impozite, tratându-i în schimb cu noroaie, mizerie şi lumânări. Pentru iluminatul caselor, desigur.
Mulţi dintre locuitorii comunei doljene Malu Mare nu-şi mai pot întocmi acte de identitate, din pricină că Primăria Malu Mare nu are un nomenclator stradal. Victor Pop a dorit să ştie când va fi întocmit acesta: „Când vom avea şi noi nomenclator, ca să putem să ne facem buletinele?“. „Sunt oameni care nu-şi mai pot primi pensiile pentru că nu-şi pot face alte documente. Sunt expirate de un an jumate, doi“, a spus Marian Niţu. Primarul Alexandru Dicu a răspuns că, în jurul datei de 15 ianuarie, nomenclatorul stradal va fi finalizat. „Se lucrează la nomenclator. Noi credem că pe 15 ianuarie va fi gata“, a afirmat primarul.
Înzăpeziţi iarna, înnămoliţi la fiecare ploaie
Cartierele de la marginea Craiovei care aparţin de comuna Malu Mare sunt rupte de civilizaţie, deşi după aspectul imobilelor nu s-ar zice. Drumurile sunt deja impracticabile, iar oamenii stau cu frica în sân numai la gândul că vor rămâne înzăpeziţi la prima ninsoare, ca în fiecare iarnă. „Vine iarna, aţi fost iarna trecută acolo, când a fost înzăpezirea aia. În iarna asta se ocupă cineva, ne mai scoate cineva la liman?“, l-a mai întrebat Victor Pop pe primarul Dicu. „În momentul în care vom face contractul de deszăpezire vom cuprinde şi zona aceasta“, a spus Dicu. „Un greder, ceva, dacă ar putea să niveleze drumul principal, spre unitatea militară, fiindcă e dezastru?“, a mai fost interpelat pri