M-a pus pe gînduri un excelent articol din revista Prospect, numărul din noiembrie. Este scris de Mark Leonard şi se intitulează „What does Russia think?“. Leonard stă de vorbă cu o serie de intelectuali apropiaţi de cercurile puterii de la Moscova, sprijinitori şi teoreticieni a ceea ce el numeşte „consensul Putin“. Acest consens a fost construit în trei paşi: a) înlocuirea democraţiei defecte din vremea lui Elţîn cu o „democraţie suverană“ sau „autoritarism responsiv“; b) capitalismul de stat, creat prin preluarea sau aducerea sub control a afacerilor oligarhilor; c) revenirea la jocurile de mare putere graţie exporturilor de energie, mai ales cînd preţul acestei energii era mare.
Nu sînt lucruri noi, doar că Leonard ne oferă fibra intelectuală, ideatică a regimului, ca şi cîteva portrete interesante. De pildă, Gleb Pavlovski – fost disident sovietic, arestat pentru că a distribuit Arhipelagul Gulag, apoi promotor al democraţiei, lucrează pentru George Soros încercînd să dezvolte societatea civilă, se angajează apoi pentru Elţîn şi Putin. E unul dintre promotorii ideii de „democraţie suverană“. Văzută dinspre Europa (şi deci şi dinspre Bucureşti) pare o sintagmă menită să golească de sens democraţia însăşi, cam cum era „democraţia populară“ pe vremea URSS. Dar pentru Pavlovski (remarcabil la un fost disident!), libertatea nu poate fi garantată decît de un stat puternic, deci întîi un stat puternic şi apoi o democraţie. Care, mă gîndesc eu, cu un stat atît de puternic nu poate fi decît „suverană“.
DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă? Acum, unii dintre aceşti intelectuali lucrează intens la proiectul numit de Leonard „Putin 2.0“ – o faţă mai modernă a regimului.
