Magistraţii Tribunalului Botoşani au emis ieri seară mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile faţă de poliţistul de frontieră Marius Ciobanu, cercetat pentru complicitate la contrabandă. Judecătorii au decis şi arestare preventivă a trei dintre traficanţii reţinuţi marţi de DIICOT.
Toţi făcau parte dintr-o reţea organizată de contrabandă cu ţigări. Începând cu luna septembrie 2010, procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. împreună cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, beneficiind de suportul tehnic şi informativ al D.G.I.P.I. şi S.R.I., au desfăşurat activităţi operative complexe faţă de A. Dan de 32 ani, J. Ilie de 35 ani, J. Stelian de 31 ani, S. Ştefan de 30 ani, H Leuraş Ghiorghiţă de 29 ani şi Ciobanu Marius Marian de 22 ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi contrabandă.
Astfel s-a probat faptul că în perioada septembrie - noiembrie 2010, învinuiţii au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări prin trecerea frauduloasă a râului Prut, rolul învinuiţilor S. Ştefan şi G. Serghei (cetăţeni moldoveni) fiind acela de a coordona şi organiza introducerea în ţară a unor cantităţi însemnate de ţigări de provenienţă moldovenească, iar al învinuiţilor J. Stelian, A. Dan, H. Dumitru Cristian şi H. Leuraş Gheorghiţă de a prelua, transporta şi valorifica bunurile introduse în ţară de către segmentul moldovenesc al grupării, precum şi de a supraveghea zona de frontieră şi căile de comunicaţie adiacente, pe timpul comiterii actelor de contrabandă.
În acest sens s-a probat faptul că în noaptea de 21-22 septembrie membrii grupării au introdus fraudulos în România, peste râul Prut, cu ajutorul unei bărci pneumatice, cantitatea de 8.750 pachete de ţigări marca „Plugarul" de provenienţă mo