Compania de construcţii Octagon, deţinută de doi oameni de afaceri greci, a raportat pentru primul semestru al anului afaceri de 7,7 mil. euro, de peste două ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2009, când a consemnat o cifră de afaceri de 3,7 mil. euro. Profitul Octagon a crescut de asemenea de la circa 45.000 de euro în primele şase luni ale anului trecut la 275.000 euro în prima jumătate a anului acesta.
"Restructurarea costurilor şi concentrarea echipei pe ţinte bine stabilite ne-au crescut considerabil cifra de afaceri şi ne-au adus proiecte noi în prima jumătate a lui 2010", a declarat Alexandros Ignatiadis, director executiv al Octagon. Compania este deţinută de oamenii de afaceri greci Alexandros Ignatiadis şi Paschalis Paganias, amândoi foşti directori generali ai subsidiarelor elene Diekat şi Temliodomi. Octagon este specializată în lucrări geotehnice, fundaţii şi tehnologii de asanare a terenului. Andreea Neferu
Compania de construcţii Octagon, deţinută de doi oameni de afaceri greci, a raportat pentru primul semestru al anului afaceri de 7,7 mil. euro, de peste două ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2009, când a consemnat o cifră de afaceri de 3,7 mil. euro. Profitul Octagon a crescut de asemenea de la circa 45.000 de euro în primele şase luni ale anului trecut la 275.000 euro în prima jumătate a anului acesta.
"Restructurarea costurilor şi concentrarea echipei pe ţinte bine stabilite ne-au crescut considerabil cifra de afaceri şi ne-au adus proiecte noi în prima jumătate a lui 2010", a declarat Alexandros Ignatiadis, director executiv al Octagon. Compania este deţinută de oamenii de afaceri greci Alexandros Ignatiadis şi Paschalis Paganias, amândoi foşti directori generali ai subsidiarelor elene Diekat şi Temliodomi. Octagon este specializată în lucrări geotehnice, fundaţii şi tehnologii