- argument -

Le au şi alţii, dar parcă într-un registru diferit. Fiţe de oameni îmbogăţiţi, opulenţă, imagine fără conţinut – reţeta vedetismului este cam la fel, mai peste tot. Problema e că, pe cînd la alţii par a rămîne mai mult în ţarcul show-biz-ului, la noi, vedetele de silicon au dat buzna în toate domeniile.

În viaţa de zi cu zi, în instituţii, în politică, în sport, în cultură – e imposibil să nu fii bruscat de prezenţa lor ostentativă şi de atitudinea lor plină de tupeu. Dacă deschizi un ziar, un post de radio sau TV, n-ai cum scăpa de sindromul de vedetism al aşa-numitelor „vedete“. Pentru că însăşi denumirea de vedetă începe să fie, la noi, perimată. (Nu demult un primar a ţinut o conferinţă de presă în care a povestit jurnaliştilor detalii din exotica sa vacanţă în Papua Noua Guinee. Cu atît mai şocant a fost faptul că ştirea a fost prezentată într-o notă serioasă. Pentru că, nu-i aşa, în ciuda gafelor nenumărate, primarul respectiv este o... vedetă.)

O vedetă de silicon este automat bolnavă de vedetism, un accesoriu perfect pentru superficialitatea crescîndă din societatea românească. Ne lăsăm parcă din ce în ce mai mult furaţi de străluciri şi paiete, pe alocuri chiar ne amuzăm de personaje pe care le considerăm indubitabil nişte nulităţi – neluînd însă în calcul că tocmai acest soi de amuzament, la prima vedere inocent, le dă lor putere, rating, vizibilitate, succes. Le cultivăm, chiar dacă nu avem de gînd acest lucru. Umflate, periate, lustruite, un fel de roboţei ambulanţi, feţele banale ale neaveniţilor cu vieţi la fel de banale ne populează zilnic viaţa, ne fac să devenim conştienţi de existenţa lor, invadîndu-ne cu tragediile lor prefabricate.

Politicieni, oameni de afaceri, sportivi sau, pur şi simplu, necunoscuţi, aspiranţi însă la titlul de vedetă, tot felul de ciudăţei care se „produc“ în tot soiul de emisiuni dedi