Spunem vedetă. Automatismele funcţionează. Imediat vom zice vedetism. Pare că vorbim deja despre semnele unei boli. Sau despre o supradoză de talent. Dar ce este vedeta? Exceptatul sau supradotatul? Mai curînd, şi una, şi alta. Este persoana care face opinie separată, omul care nu se supune regulilor, programului comun. Vedeta are o mulţime de drepturi şi cîteva îndatoriri, imprecise şi acelea, vedeta acoperă tot ce nu e loc bătătorit, vedeta contrariază şi scandalizează. Vedeta fluieră în biserică atunci cînd ceilalţi bat mătănii. Vedeta merge pe bicicletă atunci cînd ceilalţi îşi transportă preţiosul fund în limuzină. Vedeta e în stare de vendetă cu lumea obişnuită, cu mulţimea încolonată pentru îndeplinirea planului zilnic de banalitate.
Prinţi de Dorobanţi, fanţi de Bamboo
Fotbalistul Adrian Mutu este o vedetă în toate sensurile enumerate mai înainte. Şi suferă în mod evident de sindromul vedetismului pentru că nu este o vedetă cuminte. Ca aproape orice fotbalist cu o anumită notorietate. Cazul Mutu e cel mai la îndemînă exemplu, şi pentru că popularitatea jucătorului Fiorentinei merge dincolo de graniţele stadioanelor. Mutu e un personaj familiar microbiştilor şi nemicrobiştilor, adulţilor şi copiilor, muncitorilor, ţăranilor şi intelectualilor, credincioşilor şi ateilor, activiştilor ecologişti şi asociaţiilor de vînători, organizaţiilor feministe şi celor care serbează o zi a bărbatului. Mutu e suma defectelor şi calităţilor pe care le poţi detecta la un individ cu talent peste medie. Mutu joacă fotbal cu tupeu, pretinde să fie servit, şi nu să servească în slujba echipei, îşi şicanează antrenorii, vine cînd i se năzare la convocările echipei naţionale, iese cînd doreşte la antrenamente, părăseşte cantonamentul cînd ceilalţi sînt în priveghi după vreun rezultat catastrofal, întreţine relaţii apropiate, uneori chiar de rudenie, cu personaje ale
